Echipa de arbitraj în construcții a ZRVP obține o nouă soluție definitivă de menținere a unei hotărâri arbitrale ICC care stabilea dreptul antreprenorului, o firmă internațională de construcții, la peste 20 milioane Euro, fiind recuperate integral sumele datorate.
Începutul acestui an a marcat un nou succes pentru echipa de arbitraj în domeniul construcțiilor a SCA Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) într-o dispută derivată din executarea unui contract de lucrări în domeniul infrastructurii rutiere inițiată de antreprenor, o companie internațională de construcții.
Într-un prim pas a fost obținută o hotărâre arbitrală pronunțată de către un tribunal constituit sub regulile Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC Paris), care a stabilit dreptul antreprenorului la peste 20 milioane Euro plus penalități de întârziere reprezentând despăgubiri pentru lucrările suplimentare executate şi prelungirea duratei de execuţie a contractului din motive neimputabile antreprenorului.
Beneficiarul a formulat acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri și, în contextul inițierii de către clientul ZRVP a procedurii de executare silită, a fost încheiată o tranzacție care condiționa închiderea disputei și recuperarea întregii sume de către antreprenor de soluționarea favorabilă a acțiunii în anulare.
La începutul acestui an recursul formulat de către beneficiar împotriva unei prime soluții de respingere a acțiunii în anulare de către Curtea de Apel București a fost, la rândul său, respins. La această dată au fost recuperate integral toate sumele obținute în urma derulării arbitrajului.
Echipa de avocați, coordonată de Alina Tugearu (partner), a fost compusă din Andra Constantinescu (managing associate) și Ion Enache (senior associate).
”Soluția pe care am obținut-o tranșează mai multe chestiuni de drept de interes în această materie: Curtea de Apel București a caracterizat limitele noțiunii de ordine publică, apreciată ca fiind ”o noțiune suplă, mereu adaptabilă nevoilor sociale prezente și viitoare” și ”care nu se limitează doar la dispozițiile imperative exprese”, tranșând însă că revine judecătorului ca ”în tăcerea textelor legale” să poate conferi caracter de ordine publică unei dispoziții legale, ”atunci când apreciază că respectarea sa este absolut necesară pentru ocrotirea intereselor generale ale societății”, ceea ce nu a fost cazul în speța de față”, a declarat Alina Tugearu, partener Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners.
Cu o experiență de neegalat în practica de arbitraj comercial, echipa ZRVP a fost implicată în ultimii doi ani în peste 23 de arbitraje internaționale, din care 19 sunt încă în derulare, reprezentând cel mai mare portofoliu de dosare de arbitraj național și internațional din România, valoarea cumulată a proiectelor depășind 1,7 miliarde USD. Societatea are un palmares bogat în domeniul disputelor de construcții și de infrastructură, avocații ZRVP reprezentând instituții publice, corporații private, întreprinderi de stat și organisme guvernamentale în dispute complexe ca obiect și impresionante în ceea ce privește valoarea reclamată. Practica de arbitraj este cunoscută si pentru expertiza în domeniul imobiliar, cel al energiei, privatizării, dreptului bancar și financiar, și arbitrajului investițional.
ZRVP recuperează 20 mil. € pentru o firmă internațională de construcții în urma derulării unui arbitraj ICC
- Details
- By R.T.
- Hits: 1347
Începutul acestui an a marcat un nou succes pentru echipa de arbitraj în domeniul construcțiilor a SCA Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) într-o dispută derivată din executarea unui contract de lucrări în domeniul infrastructurii rutiere inițiată de antreprenor, o companie internațională de construcții. Echipa de avocați, coordonată de Alina Tugearu (partner), a fost compusă din Andra Constantinescu (managing associate) și Ion Enache (senior associate).
ADR & Conflict Resolution
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul CSALB
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, iar numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).