OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP și Norton Rose Fulbright în arbitrajul ICC cu statul român și a câștigat peste 300 mil. lei. Pretenții mai mari, la orizont

Firmele de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) și Norton Rose Fulbright au asistat compania austriacă OMV în disputa ICC cu Ministerului Mediului legată de costurile de mediu derivate din privatizarea celei mai mari companii petroliere din România, SNP Petrom. Motivul invocat de grupul austriac a fost nerespectarea unor prevederi din contractul de privatizare referitoare la recuperarea investițiilor de mediu.

Ministerul Mediului trebuie să ramburseze grupului OMV Petrom peste 287 de milioane de lei şi dobânda aferentă în contul costurilor suportate de către compania petrolieră pentru lucrări de dezafectare de sonde şi de refacere a mediului."În data de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală în arbitrajul iniţiat de OMV Aktiengesellschaft (OMV AG) la Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC) împotriva Ministerului Mediului din România, cu privire la anumite notificări de pretenţii neplătite de către Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom SA cu privire la lucrări de dezafectare de sonde şi de refacere a mediului.Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze OMV Petrom SA suma de 287,62 milioane de lei (aproape întreaga sumă solicitată iniţial) şi dobânda aferentă", a comunicat ieri, la Bursă, compania. Conflictul juridic între OMV și statul român este abia în prima etapă. Compania austriacă susține în rapoartele anuale că are o creanță mult mai mare asupra statului român, cererile legate de obligaţii pentru costuri care vizează dezafectarea unor sonde şi de refacere a mediului în OMV Petrom SA putând ajunge la cca. 550 de milioane de euro.

Firmele de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) și Norton Rose Fulbright au asistat compania austriacă OMV în disputa ICC cu Ministerului Mediului legată de costurile de mediu derivate din privatizarea celei mai mari companii petroliere din România, SNP Petrom. Motivul invocat de grupul austriac a fost nerespectarea unor prevederi din contractul de privatizare referitoare la recuperarea investițiilor de mediu. Suma pretențiilor în acest dosar era de cca. 70 milioane de euro. Echipa coordonată de Cosmin Vasile, Managing Partner ZRVP, a avut un rol esențial în această victorie.

Informația a apărut inițial în publicația Global Arbitration Review. Contactată de BizLawyer, casa de avocați nu a vrut să facă niciun comentariu pe această temă.

Reamintim că în aprilie 2016 OMV a trimis o notificare cu privire la anumite creanţe neplătite de către statul român în legătură cu anumite obligaţii de dezafectare a unor sonde şi de refacere a mediului în valoare de aproximativ 153 milioane lei. Începând cu data trimiterii acestei notificări, conform Contractului de Privatizare, OMV şi Statul Român aveau la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva în mod amiabil neînţelegerea. Înţelegerea amiabilă nu s-a realizat, iar OMV a iniţiat o procedură arbitrală împotriva Statului Român, în conformitate cu regulile ICC Paris, Franţa.




OMV a precizat, în raportul anual din 2019, că are de recuperat de la statul român creanţe de 72 milioane euro pentru costurile legate de curăţarea mediului şi de 469 milioane euro, pentru costurile legate de dezafectare.

Grupul austriac OMV a achiziţionat participaţia majoritară la Petrom în anul 2004, printr-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, sub formă de achiziţie directă de acţiuni - 668 milioane de euro - şi majorare de capital - 832 milioane de euro. Statul s-a angajat, prin Legea 555/2004 privind privatizarea SNP Petrom, să despăgubească în perioada 2005-2019 compania Petrom pentru poluarea istorică înainte de privatizare. Contractul de privatizare stipula faptul că statul român este obligat ca, pentru o perioadă de 15 ani, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pentru o perioadă de 30 de ani să plătească toate costurile de mediu legate de închiderea sondelor.

OMV a acţionat în judecată statul român la în martie 2017, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că Guvernul nu a plătit o parte din cheltuielile legate de poluarea istorică şi de dezafectarea sondelor. Iniţial, a cerut 157 de milioane de lei, dar, ulterior, suma cerută a crescut, iar suplimentarea a fost acceptată de tribunalul arbitral, anul trecut.

În raportul auditorului se arăta că "(...) în data de 7 martie 2017, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva statului român, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț, la Paris, Franța cu privire la anumite notificări de pretenţii neplătite de către statul român în legătură cu obligații de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în valoare de RON 153,32 milioane RON. În data de 6 octombrie 2017, o solicitare de suplimentare a arbitrajului curent cu notificări suplimentare de pretenţii în valoare de 134,34 milioane RON a fost transmisă către Camera Internațională de Comerț, la Paris, Franța. La începutul lunii iulie 2018, Tribunalul Arbitral a hotărât că pretențiile suplimentare transmise sunt admisibile."

Conflictul juridic între OMV și statul român este abia în prima etapă. Compania austriacă susține în rapoartele anuale că are o creanță mult mai mare asupra statului român, cererile legate de obligaţii pentru costuri care vizează dezafectarea unor sonde şi de refacere a mediului în OMV Petrom SA putând ajunge la cca. 550 de milioane de euro.

Potrivit OMV, suma de aproximativ 2,46 miliarde de lei  din situaţiile financiare reprezintă „valoarea estimată a întregii creanţe asupra statului român (inclusiv cererile nerambursate încă)”. Această valoare include şi lucrările viitoare care urmează să fie efectuate de către companie şi care trebuie rambursate conform prevederilor contractului de privatizare, unele dintre ele până în anul 2034. „Rambursarea acestor cheltuieli se va solicita statului român progresiv, pe măsură ce lucrările vor fi finalizate”, a precizat Grupul OMV.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român - prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit informațiilor BizLawyer, statul roman a fost reprezentat initial în acest arbitraj de avocatii firmei Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP, iar mai apoi mandatul a fost preluat de firma Mocanu & Asociații.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

ZRVP, în elita GAR 100 a celor mai bune firme specializate în arbitraje


Zamfirescu Racoți Vasile & Partners are una dintre cele mai puternice practici de litigii și arbitraj de pe piața locală. Firma a fost desemnată anul trecut câștigătoarea categoriei „Echipa de Litigii a Anului” de către revista britanică The Lawyer. Premiul a fost acordat în cadrul Galei Premiilor Europene The Lawyer, eveniment ce a avut loc în data de 19 martie la Londra.

Activitatea firmei a fost apreciată și de Global Arbitration Review, care a inclus-o în topul GAR 100 (ediția 2020), al celor mai bune firme de avocatură, la nivel global, implicate în arbitraje internaționale.

GAR notează, în analiza sa recent publicată, că în ultimul an echipa de arbitraj a ZRVP a fost implicată concomitent în 16 arbitraje internaționale și în peste 20 de arbitraje naționale, aflate în diferite stadii, cu o valoare totală în dispută de peste 1,2 miliarde de Euro.

Din punctul de vedere al industriilor implicate, peste jumătate din arbitraje privesc dispute în construcții – fie că vorbim de infrastructură sau construcția de clădiri industriale sau comerciale. Un alt procent semnificativ este acoperit de dispute în energie – contracte de concesiune în special dar și contracte privind furnizarea de energie sau creșterea producției, urmate de dispute în legătură cu îndeplinirea unor obligații de mediu rezultate din contracte de privatizare și arbitraj de investiții și, în fine, o pleiadă de dispute comerciale clasice derivând din contracte încheiate în domenii cum ar fi industria tutunului, a jocurilor de noroc, real estate sau FMGC.

Cea mai cunoscută publicaţie în domeniul arbitrajului internaţional arată că firma a reprezentat Guvernul român la ICSID și asistă regulat entitățile de stat românești în probleme comerciale, printre acestea fiind compania SAPE Holdings, Hidroelectrica -cel mai mare producător de energie din țară, Agenția Națională pentru Resurse Minerale și autoritatea din domeniul infrastructurii rutiere CNADNR (acum cunoscută sub numele de CNAIR).

Portofoliul de clienți include și companii private mari precum OMV Petrom, Alro-Vimetco, Arcadis France SAS, DIWI Consult International, Societa Edile Costruzioni e Lavori, Group Investment Portico și grupul Saint-Gobain.

Potrivit publicației internaționale, unul dintre cele mai impresionante rezultate ale firmei a venit în 2018, când a ajutat România să anuleze la ICSID pretențiile de 450 de milioane de dolari ale companiei elvețiene de energie Alpiq. Cazul a vizat contracte de furnizare a energiei pe termen lung încheiate cu Hidroelectrica, care au fost anulate cu puțin timp înainte ca entitatea de stat să devină insolvabilă. A fost unul dintre rarele cazuri de arbitraje investitori-stat în care România nu a folosit servicii avocațiale ale unor firme internaționale. Alpiq a solicitat ICSID să anuleze decizia arbitrală.

GAR 100 face referire și la victoriile reputate de echipa de avocați specializați în arbitraj a ZRVP, menționând cea mai mare sumă obținută într-un arbitraj internațional implicând o parte română, 401 milioane euro, obținuți pentru Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), în urma unei decizii ICC Paris, și, pe de altă parte, victoria obținută pentru Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM)  într-un arbitraj în urma căruia Chevron a fost obligată să plătească statului român suma de 73.450.000 USD, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului. În acest arbitraj, Chevron sa bazat pe o echipă puternică de avocați de la Three Crowns și DLA Piper.

Printre cazurile mai recente, GAR 100 amintește că ZRVP apără Hidroelectrica într-un arbitraj ICC major cerut de compania austriacă de construcții Andritz cu privire la reabilitarea principalei centrale hidroenergetice din țară, în care pretențiile depășesc 290 de milioane de euro.

ZRVP reprezintă și firma de construcții italiană Secol în trei dispute cu o companie românească, ce însumează pretenții de 7 milioane de euro. Firma acționează și pentru CNAIR într-o serie de cazuri împotriva unor contractanți italieni și austrieci.

Echipa departamentului Arbitraj Comercial este coordonată de Cosmin Vasile, Managing Partner, departamentul și avocații fiind clasați pe primul loc (Nivelul 1) și recomandați de Chambers & Partners și The Legal 500 în domeniul Soluționării disputelor / România.

Prestigioasa publicație amintește și de aprecierile obținute de avocatul asociat coordonator al ZRVP, Dr. Cosmin Vasile, numit de unul dintre clienți ”cel mai bun tânăr litigator din România”, avocatul având ”o înțelegere aprofundată a nevoilor și așteptărilor clientului.”