Situația este aceeași cu cea invocată în fața instanțelor din Statele Unite ale Americii în dosarul nr. 2:15-CV-01946 în care pârâți au fost România și RADEF. În dosar se susține faptul că, începând cu anul 2001, frații Sukyas au încercat să își valorifice drepturile în concordanță cu Legea nr. 10/2001, însă autoritățile române au tergiversat procesul, respingându-le pretențiile 7 ani mai târziu. În acest context, reclamanții au apelat la instanțele de judecată din România care au soluționat cauza abia în anul 2017, în mod nefavorabil pentru aceștia.
Frații Sukyas estimează că li se cuvine, fiecăruia, despăgubiri de cel puțin 100 milioane USD, fără dobânzi, la care se adaugă daune morale de un milion USD (total 200 milioane USD și 2 milioane USD daune morale) la care se adaugă cheltuieli privind onorariile avocațiale și alte taxe arbitrale. Procedurile sunt în curs de desfășurare.
Potrivit informațiilor disponibile, în dosarul arbitral internațional investițional care se va judeca potrivit regulilor UNCITRAL, în care părțile sunt Jak Sukyas & Edward Sukyas (reclamanți) și România (pârât), a fost acordat un mandat de reprezentare juridică consorțiului format din societățile de avocatură SCP Stoica & Asociații și Savoie Laporte.
Savoie Laporte este o firmă de tip boutique specializată în dreptul internațional, care pune un accent deosebit pe soluționarea litigiilor internaționale și consilierea acordată statelor, organizațiilor internaționale și investitorilor internaționali. Firma acționează în numele clienților implicați în dosare de arbitraj și litigii internaționale. De asemenea, oferă consiliere cu privire la o gamă largă de probleme transfrontaliere, inclusiv în ceea ce privește dreptul internațional public, legea organizațiilor internaționale, legile și tratatele de promovare a investițiilor străine, precum și executarea internațională și urmărirea activelor.
|
Statul român a plătit consorțiului Stoica & Laporte pentru litigiul judecat potrivit regulilor UNCITRAL (London Court of International Arbitration) suma de 508.953,10 lei în 2020 și 695.777,48 lei în 2021, a precizat Ministerul Finanțelor, la solicitarea grupului BizLawyer. |
Pe 18 februarie, anul trecut, Edward Sukyas, cetățean canadian, a inițiat un arbitraj împotriva României în conformitate cu Acordul dintre Guvernele României și Canadei pentru Promovarea și Protecția reciprocă a investițiilor. Arbitrajul desfășoară în conformitate cu Regulile de arbitraj UNCITRAL. Notificările de arbitraj au fost comunicate României pe 20 februarie 2020.
Tot pe 18 februarie, Jak Sukyas, cetățean american, a inițiat la rândul său un arbitraj împotriva României în conformitate cu Acordul dintre Guvernele României și SUA pentru Promovarea și Protecția reciprocă a investițiilor, Guvernul de la București fiind notificat în legătură cu această procedura la finele lunii februarie. Reclamanții au invocat exproprierea ilegală, în anul 1948, de către România, prin regimul comunist, a patrimoniului societăţii Cinegrafia Română, deţinută la acel moment de unchiul şi tatăl reclamanţilor.
Reclamanţii au aproximat la acea dată prejudiciul suferit la 909 milioane USD.
Arbitrajul internațional tratează teorii și fapte juridice - cereri de restituire bazate pe tratatele de investiții - care sunt diferite de cererile de expropriere introduse în instanța federală a Statelor Unite, a arătat unul dintre avocații din echipa care îi reprezintă pe cei doi frați, citat de site-ul law360.com.
Reclamanții vor să îți sporească șansele de a câștiga, acționând în două jurisdicții, dar expun țara și compania reclamată unei acțiuni legale duble, au răspuns apărătorii României.
.jpg)
Reamintim că, la finele anului 2018, acţiunea judiciară Case No. 2:15-cv-01946, aflată pe rolul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul Central California, introdusă de către Jak Sukyas şi Edward Sukyas împotriva României şi Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "România Film" Bucureşti, a intrat în a doua etapă după ce instanța a admis una dintre excepțiile invocate de România și a respins cererea reclamanților. Tribunalul a constatat că nu are jurisdicție pentru a decide cu privire la cererea acestora, ca urmare a faptului că nu a fost probat că România şi RADEF desfășoară în prezent activități comerciale în SUA. Reclamanţii au introdus apel.
În acest dosar, reprezentanţii avocaţiali ai statului român au fost Fayer, Gipson LLP, Cunescu, Balaciu & Asociații și Sioufas & Colaboratorii.
În luna martie, anul trecut, frații Sukyas au anunțat instanța californiană, prin firma de avocatură Pierce Bainbridge Beck Price & Hecht LLP, care îi reprezintă, ca au pornit cele două arbitraje. În aceste proceduri noi, pe lângă Pierce Bainbridge Beck Price & Hecht LLP, cei doi au angajat și firma Mayer Brown International LLP.
.jpg)
Firma Mayer Brown l-a reprezentat pe fostul proprietar al Rodipet, Hassan Awdi care a deținut în România mai multe afaceri, în arbitrajul ICSID în care acesta a solicitat despăgubiri pentru daune ce ar fi fost provocate, pe de o parte, de executarea gajului asupra acțiunilor deținute la Rodipet SA și rezilierea contractului de privatizare și de o neîndeplinire de către Statul Român a obligației asumate prin contractul de privatizare, de promovare a unei legislații care să asigure un regim preferențial concesionării terenurilor pe care se aflau chioșcurile Rodipet SA, precum și, pe de altă parte, de restituirea printr-o decizie a Inaltei Curți de Casație și Justiție a imobilului cunoscut sub numele „Casa Bucur” către proprietarii de la care fusese naționalizat abuziv, în condițiile în care între timp imobilul a fost achiziționat de o companie deținută de reclamanți.
Cunescu, Balaciu & Asociații reprezintă în România zona de legal a rețelei internaționale de consultanță NEXIA International, făcând parte și din rețeaua specializata a firmelor de avocati ADVOC International. Sioufas & Colaboratorii este ramura locală, infiintata in 2014, a firmei de avocatură Sioufas & Associates, din Grecia. Potrivi informatiilor de pe site, Fayer, Gipson LLP este o firma de avocati americana, infiintata in iunie 2011, specializată în drepturi de autor, mărci comerciale, divertisment, media law, tranzacții și litigii, fondatorii fiind prezenti in topul Who’s Who al celor mai buni avocati in practica de Entertainment.
Potrivit informatiilor BizLawyer, Ministerul Finantelor a platit avocatilor sai din acest dosar onorarii de 92 USD/oră fără TVA.
În procesul intentat de cei doi frați, născuți în România, sunt cerute despăgubiri pentru că afacerea înființată de familia Sukyas în anii '30, Cinegrafia Română (CIRO Films) a fost confiscată de regimul comunist. Cei doi, care în prezent au cetăţenie americană, respectiv canadiană, au chemat în judecată statul român şi RADEF România Film (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm“).
Litigiul a fost înregistrat în martie 2017, iar despăgubirile revendicate au la bază, potrivit site-ului courthousenews.com, evaluările unor experți independenți legate de pierderile suferite de familia Sukyas de când le-a fost expropriată afacerea până în octombrie 2013.
CIRO a fost înfiinţată la mijlocul anilor ’20 în Bucureşti şi, susţin reclamanţii, era o companie lider în industria producţiei şi postproducţiei de pelicule cinematografice pentru zona balcanică. Ei solicită acum despăgubiri şi înapoierea moştenirii. În 1948, regimul comunist ar fi expropriat CIRO, companie care în acel moment era deţinută de către fraţii Melik Soukias şi Vahram Sukyas, respectiv unchiul şi tatăl reclamanţilor. Ulterior, compania ar fi fost condusă de companii de stat, iar ultima succesoare este RADEF România Film, o regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Culturii, susţin reclamanţii în cererea de chemare în judecată.
Frații Sukyas au fost inițial reprezentați în acest proces de firmele Brownstein Hyatt Farber Schreck, LLP și McKool Smith Hennigan, P.C..
Potrivit reclamanţilor, povestea companiei CIRO Films a început în anii 1920, când fratele mai mare, Melik Soukias (unchiul reclamanţilor), cetăţean american cu domiciliul în SUA, a început să cumpere filme de scurtmetraj mute, în alb şi negru, cu Charlie Chaplin, pe care le trimitea unui prieten din România să le distribuie şi să fie proiectate pentru public. Ulterior, acesta şi-a rugat fratele, Vahram (cetăţean turc care trăia în România şi tatăl moştenitorilor reclamanţi), să fie reprezentantul său în România, luând toate filmele pe care Melik le trimitea din SUA.
Reclamanţii-moştenitori susţin, în cererea de chemare în judecată, că „până la sfârşitul anilor ’20 şi până la începutul anilor ’30 afacerea CIRO explodase”, iar în a doua parte a anilor ‘20 au extins businessul în zona de distribuţie de filme (prin achiziţia unui laborator de film nou, cu studiouri de producţie şi facilităţi de postproducţie), înfiinţând CIRO Films.
.png){kind=spacer} Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Cei doi frati au cerut in instantele romanesti obligarea statului roman la plata de despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului situat în sectorul 1 din Bucureşti pentru perioada 01 iunie 1948 - 19 aprilie 2007 şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată începând de la 01 iunie 1948 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată. In anul 2008, imobilul le fusese restituit prin dispoziţia primarului Municipiului Bucureşti nr. 10502 din 19 mai 2008.
Pe 6 februarie 2014, reclamanţii şi-au precizat obiectul cererii, solicitand obligarea statului roman la plata sumei de 2.545.638 euro în echivalent lei, respectiv 11.257.067 lei. Prin Sentinţa civilă nr. 1143 din 14 februarie 2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, constatând că valoarea obiectului cererii depăşeşte 500.000 lei.
Cauza a fost înregistrată la data de 2 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 11395/3/2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 701 din 15 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii care au susţinut că argumentaţia primei instanţe este întemeiată pe o teză greşită, în sensul că a negat dreptul de proprietate care întemeiau pretenţiile apelanţilor. Prin Decizia civilă nr. 404 A din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte, care a decis, pe 28 ianuarie 2015, sa respinga recursul declarat de reclamanţi.
RADEF, în insolvență, cu averea risipită
RADEF RomaniaFilm a intrat în insolvenţă, in 2018, Fiscul invocând o datorie de 25 de milioane de lei.
Până în anul 1990, RADEF a deţinut 600 de săli de cinema. Numărul acestora a scăzut în fiecare an, ajungând în 2002 la 415, patru ani mai târziu la 317 săli şi grădini de spectacol cinematografic. Dintre acestea 160 erau închiriate şi alte peste 100 închise.
În 2008, Guvernul a decis trecerea tuturor sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în administrarea RADEF în domeniul public al consiliilor locale. Astfel, din cele 279 cinematografe, 107 cinematografe şi terenurile aferente au trecut la autorităţile locale. Potrivit RADEF, din cele 279 de cinematografe şi grădini de spectacol, 93 erau închise de „mulţi ani”, pentru ele regia având de plătit impozitele pe clădiri şi terenuri aferente. De asemenea, 149 de cinematografe şi grădini de spectacol aveau o situaţie „juridică neclară”.
Multe săli au fost închiriate către diferite firme, care le-au schimbat ulterior destinaţia utilizării şi le-au transformat în baruri, cluburi de noapte, cofetării sau service-uri auto. Mai mult, RADEF a fost dată în judecată de cei cărora le-a închiriat spaţiile, ultimii cerând despăgubiri pentru investiţiile pe care le-au făcut în sălile de spectacol.
