Reamintim că România a câştigat cel de-al doilea proces intentat de familia Micula şi cele 10 firme controlate de aceștia, care au solicitat despăgubiri de 2,36 miliarde euro. În esență, reclamanții au susținut că România nu ar fi luat măsurile legale de combatere a evaziunii fiscale pe piața alcoolului şi/sau că a luat măsuri discriminatorii în acest sens, motiv pentru care investitorii suedezi şi societățile lor au fost prejudiciați. În data de 5 martie 2020, tribunalul arbitral a pronunțat hotărârea prin care a decis că România nu a încălcat clauzele Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investițiilor între Guvernul României şi Regatul Suediei.
În acest demers, frații Micula au angajat inițial firmele de avocatură Mannheimer Swartling (Stockholm, Suedia) și Shearman & Sterling (Paris, Franța). Între timp, au renunțat la colaborarea cu avocații Shearman & Sterling, înlocuindu-i cu Dentons Europe (Paris) și profesorul Kaj Hobér (Londra). În timp, în echipa reclamanților au rămas Dentons și Mannheimer Swartling. Până la finalul procedurii de anulare, din echipa juridică a reclamanților a dispărut și Dentons, care a fost înlocuită de Three Crowns (Paris, Franța).
Statul român a fost reprezentat pe intreg parcursul arbitrajului de societățile de avocatură Lalive (Elveția) și Leaua Damcali Deaconu Păunescu & Asociații (LDDP).
Familia Micula a susţinut că, în special după aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, România a permis şi facilitat existenţa şi dezvoltarea unor importante pieţe negre în domeniul producerii de produse alcoolice, nu a aplicat legislaţia fiscală care permitea colectarea taxelor şi impozitelor în domeniul producerii alcoolului şi au fost impuse modificări unilaterale ale contractelor de exploatare a apei minerale (de către Societatea Naţională a Apelor Minerale) care au condus la creşterea costurilor pentru extragerea acesteia.
În urma apărărilor formulate de reprezentanţii avocaţiali ai României, tribunalul arbitral a constatat că România nu şi-a încălcat obligaţia de a asigura un tratament corect şi echitabil şi obligaţia de protecţie deplină şi securitate a investiţiei reclamanţilor. Trebuie precizat că obiectul acestui litigiu reprezintă o speţă total diferită faţă de primul proces intentat de familia Micula şi câştigat de reclamanţi în urmă cu şase ani. Principala critică formulată în primul diferend viza facilităţile fiscale acordate de statul român şi apoi eliminate sau reduse.
Curtea de arbitraj a reţinut atunci că România a redus în mod justificat facilităţile acordate admiţând că aderarea României la Uniunea Europeană era de interes naţional.
Citește articolul integral in BizLawyer