Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 18 ianuarie 2024 pune capăt unei dispute judiciare care a durat peste 4 ani, antrenând un probatoriu voluminos, inclusiv o expertiză contabilă și audierea a 7 martori.
Prin hotărârea rămasă definitivă s-a constatat săvârșirea următoarelor fapte ilicite, instanța dispunând, în esență, interzicerea utilizării, în cadrul unui restaurant deschis de competitor, a conceptului prin care devenit cunoscută activitatea reclamantei pe segmentul relevant, precum și a elementelor esențiale cuprinse în oferta transmisă de aceasta unui potențial client. De asemenea, au fost interzise folosirea informațiilor confidențiale de natură comercială aparținând reclamantei, acțiunilor desfășurate în scopul obținerii, din partea furnizorilor reclamantei, a unor condiții similare cu cele practicate în relația cu aceasta din urmă, precum și deturnarea clientelei.
De asemenea, au fost acordate despăgubiri constând în pierderea șansei de a obține anumite rezultate economice din relația cu un potențial client (o bancă cunoscută) și, respectiv, cu un client deturnat (o școală privată).
Pentru a constata faptele ilicite descrise mai sus, instanțele au realizat o analiză migăloasă a unei varietăți de chestiuni juridice, unele aflate la confluența dintre noțiuni tradiționale (precum conduita de bună-credință sau uzanțele cinstite) și prezumții extrase în mod riguros și pragmatic pe baza unei situații de fapt extrem de dense, care includea o veritabilă radiografie a numeroaselor acțiuni ale concurentului pe perioada dedusă judecății.
În acest context, au fost verificate inclusiv aspecte care țineau de design-ul specific restaurantelor părților și modul de prezentare a felurilor de mâncare (conchizându-se că s-a reprodus conceptul folosit de reclamantă în restaurantele sale), tipurile de feluri de mâncare incluse de fiecare concurent în cadrul meniului ofertat către un potențial client și prețurile aferente, dar și aplicabilitatea normelor ce asigură o funcționare sănătoasă a pieței, precum cele care ocrotesc secretul comercial.
Proiectul a fost coordonat de-a lungul timpului de Ioana Gelepu.
Ioana Gelepu a activat timp de peste 21 de ani în două cunoscute societăți de avocatură, având calitatea de partener timp de 12 ani în cea de-a doua. Atrasă de un destin profesional independent și de modelul factotum, care permite aducerea nivelului serviciilor profesionale ale unui litigator la standardul unui sfătuitor personal, ea a decis ca, începând cu 1 martie 2023, să-și schimbe traseul profesional, pentru a activa într-o formulă elitistă de tip boutique de litigii.
Potrivit ultimei ediții a ghidului juridic Chambers Europe, care o evidențiază pe Ioana Gelepu în practica de Dispute Resolution (Band 5 în chiar primul an de funcțioare a firmei), avocatul se remarcă prin experiența sa în litigii, în special în ceea ce privește consilierea în dispute civile și administrative din sectorul sănătății. ”Ioana este un foarte bun litigator, are cunoștințe juridice foarte solide și este business-oriented", a declarat unul dintre clienții intervievați de Chambers Europe.
Ioana Gelepu îmbină know-how-ul avocaturii de business cu o abordare foarte personalizată, ce implică gestionarea la nivel personal a aproape tuturor detaliilor pe care le antrenează strategia și argumentarea unui caz, notează și Legal 500. Combinația asigură un produs finit de înaltă clasă, o adaptare pragmatică și eficientă la evoluția dosarului și o relație de tip "umăr la umăr" cu clientul pe tot parcursul duelului litigios, punctează ghidul juridic internațional.
Mai multe detalii despre Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement pot fi găsite pe gelepu.ro.
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement obține la ICCJ o soluție definitivă în favoarea unui cunoscut operator de restaurante
- Details
- By M. T.
- Hits: 574
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement a obținut, la începutul acestui an, o soluție definitivă în favoarea unui cunoscut operator de restaurante, prin care a fost admisă o acțiune în concurență neloială, fiind interzise fapte de tipul deturnarea clientelei. De asemenea, instanța a acordat clientului asistat despăgubiri constând în pierderea șansei de a obține anumite rezultate economice din relația cu un potențial client și, respectiv, cu un client deturnat. Litigiul a fost inițiat de o companie renumită, ce activează în 3 domenii de business interconectate, și anume: operator de restaurante, catering de evenimente și operator de food court. Proiectul a fost coordonat de avocatul Ioana Gelepu, coordonatoarea cabinetului.