Un portofoliu format din câteva sute de litigii este gestionat de echipa Bulboacă & Asociații. Mandatele includ litigii cu profesioniștii, litigii de muncă, litigii penale, insolvență, contencios administrativ și fiscal, achiziții publice, drept imobiliar etc.„Complexitatea acestora rezidă atât din problemele de drept pe care le ridică, cât și din miza financiară a acestora, motiv pentru care, de regulă, fiecărui dosar îi dedicăm o echipă interdisciplinară formată din avocați cu expertiză temeinică în ramurile de drept vizate”, explică Andrada Bulgaru, Avocat Partener Bulboacă & Asociații.
Activitatea avocaților firmei s-a intensificat foarte mult în prima parte a anului în curs, echipa primind un număr important de dosare noi. Mandatele încredințate pe parcursului anului 2021 sunt variate și vizeză mai multe arii de drept.
Andrada Bulgaru nominalizează, de exemplu, proiectele care vizează relațiile de muncă, în cadrul cărora s-au evidențiat litigiile privind concedierile, răspunderea patrimonială a salariaților și accidentele de muncă.
De asemenea, în sfera contenciosului administrativ, litigiile au avut ca principal izvor controalele inopinate ale autorităților publice.
În ariile de restructurare și insolvență, avocații au acordat asistență atât debitorilor, cât și creditorilor în cadrul procedurilor judiciare desfășurate în fața judecătorului sindic.
În ceea ce privește dreptul penal, noile litigii au avut ca obiect infracțiuni economice.
„Litigiile din sfera dreptului imobiliar au avut ca obiect acțiuni în revendicare. Mandatele au fost încredințate de societăți din diverse domenii de activitate, precum industria prelucrării lemnului, construcții civile, transporturi, producție și comerț, agricultură, fabricarea și comercializarea produselor chimice, finanțări, transporturi etc.”, subliniază Partenerul Bulboacă & Asociații.
La rândul său, Lidia Zărnescu, Avocat Senior în cadrul Bulboacă & Asociații, menționează că, în acest an, nu a remarcat ca anumite sectoare de activitate să fie implicate în mai multe litigii comparativ cu celelalte. Avocatul apreciază că nu se poate generaliza nici prin raportare la consecințele pandemiei SARS-CoV-2.
„În sectorul privat, toate domeniile de activitate au fost afectate de pandemia SARS-CoV-2, iar în ceea ce privește clienții noștri, aceștia ne-au solicitat asistență juridică în faza pre-litigioasă și au reușit să gestioneze o proporție semnificativă a conflictelor. Mandatele încredințate în acest an sunt variate și nu se poate stabili un tipar al acestora, fiind caracterizate de nevoile clienților noștri”, nuanțează specialistul.
Nici profilul clienților asistați de echipa de litigii din cadrul Bulboacă & Asociații nu a cunoscut o modificare spectaculoasă, firma de avocatură reprezentând dintotdeauna atât companii naționale, cât și companii internaționale. „În ceea ce privește domeniile de activitate ale clienților noștri, acestea sunt extrem de variate - industria prelucrării lemnului, construcții civile, transporturi, producție și comerț, agricultură, fabricarea și comercializarea produselor chimice, finanțări, transporturi etc.”, precizează Andrei Zărnescu, Avocat Senior Bulboacă & Asociații.
Multe dintre mandatele încredințate avocaților ating probleme sensibile, oferindu-le astfel ocazia de a se implica într-o serie de proiecte inedite care necesită soluții pe măsură.
Unul dintre cele mai spectaculoase mandate aflate pe masa de lucru a experților Bulboacă & Asociații are ca obiect executarea unui contract de prestări servicii extrem de complex în contextul unei finanțări de interes național, cu implicații financiare ridicate (valoarea litigiului fiind de aproximativ trei milioane de dolari). Având în vedere complexitatea acestuia și ariile de expertiză implicate, dosarul este gestionat de Adrian Bulboacă – Partener Coordonator și de Andrada Bulgaru.
De asemenea, echipa are în portofoliu o serie de dosare privind criminalitatea economică, primite de la clienții firmei, aceștia cunoscând faptul că Bulboacă & Asociații poate acorda servicii juridice integrate. „Asigurăm asistența juridică a clienților noștri în multiple cauze având ca obiect infracțiuni economice, precum evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave ș.a. Aceste cauze sunt gesitionate de Departamentul de Dispute Resolution, în componența căruia se regăsesc avocați specializați în drept penal, astfel încât, în general, nu colaborăm cu alte firme locale în astfel de mandate”, punctează Andrada Bulgaru.
Profesioniștii casei de avocatură subliniază faptul că, în ultimul an, nu s-a remarcat o creștere semnificativă a litigiilor, ci mai degrabă o mai mare diversificare a acestora, cu componente interdisciplinare. „Având în vedere criza economică generată de pandemia SARS-CoV-2, am constatat că societățile din sectorul privat preferă să nu mai externalizeze dosarele, apelând la avocați doar în cauzele cu grad de dificultate ridicat sau în fază de tranzacționare în dosare cu implicații financiare deosebite.”, spune Andrei Zărnescu.
De altfel, în perioada 2020 – 2021, mandatele aflate în gestiunea Bulboacă & Asociații au fost mai dificile ca de obicei. „Dat fiind faptul că dorim să păstrăm confidențialitatea mandatelor primite de la clienții noștri, vom accentua specificul acestor mandate, fără a intra în detalii legate de spețe. De exemplu, mandatele privind concedierile au cunoscut particularități generate de înghețarea temporară a activităților și veniturilor societăților. De asemenea, accidentele de muncă au devenit mai dificil de analizat, angajatorilor incumbându-le obligații suplimentare pentru prevenirea COVID-19, aspecte ce au fost analizate din perspectiva atragerii răspunderi patrimoniale și penale a angajatorilor. Deciziile emise în baza controalelor efectuate de autoritățile publice au fost analizate atât în contextul contenciosului administrativ, cât și în contextul dosarelor penale având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală. În plus, disputele comerciale au avut ca obiect executarea unor contracte de prestări servicii extrem de complexe în contextul unor finanțări de interes național, cu implicații financiare extrem de ridicate. Presiunea suplimentară care a venit din partea clienților a fost justificată și printr-o mai mare a atenție a acestora la toate costuri, firească în contextul pademic”, detaliază Lidia Zărnescu.
|
Avocați nișați pe diverse ramuri de specialitate
Andrada Bulgaru amintește faptul că, în materia litigiilor, firma Bulboacă & Asociații se evidențiază prin crearea unei echipe solide, compuse din avocați nișați pe diverse ramuri de specialitate. „Suplimentar cunoașterii temeinice a regulilor procedurale, fiecare membru al echipei de litigii deține alte două specializări, aspect extrem de important având în vedere faptul că litigiile se caracterizează prin termene scurte și necesitatea deținerii unui bagaj mare de cunoștințe, astfel încât orice problemă de drept - substanțial sau procedural – să poată fi analizată/tranșată în timp real, atât în fața instanței, cât și în faza de pregătire a dosarului. În plus, clienții noștri apreciază faptul că punem interesele lor mai presus de toate și le explicăm încă de la început care sunt șansele de câștig și/sau riscurile/costurile asociate oricărei acțiuni judicioase”, detaliază avocatul.
Echipa este formată din cinci avocați, cu o expertiză solidă în gestionarea litigiilor, respectiv: Andrada Bulgaru (avocat partener și coordonator al practicii de litigii), Lidia Zărnescu (avocat senior), Andrei Zărnescu (avocat senior), Ana Adăscăliței (avocat colaborator), Giuliana Gavrilă (avocat junior și noul membru al echipei de litigii).
În viitorul apropiat, firma de avocatură își propune, ca întotdeauna, să se implice în dosare complexe și variate, precum și să- și mărească echipa, punând accent pe rata mare de succes în dosarele gestionate.