Țuca Zbârcea & Asociații obține în instanță anularea măsurilor asigurătorii și suspendarea executării declanșate împotriva unui operator de transport internațional, în baza deciziilor de impunere emise de ANAF având ca obiect recalificarea diurnei în venituri de natură salarială.
O echipă mixtă de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații și consultanți fiscali ai Țuca Zbârcea & Asociații Tax au asistat și reprezentat cu succes un operator de transport internațional rutier în fața instanțelor de judecată în legătură cu suspendarea executării deciziilor emise de autoritățile fiscale. Deciziile de impunere prin care organele fiscale au recalificat indemnizația de detașare/delegare (diurna) în venituri de natură salarială sunt susceptibile de suspendare, în cazul în care poate fi demonstrată o gravă încălcare a legislației românești și unională în materia detașării transnaționale / delegării din Codul Muncii și a legislației fiscale conexe acesteia.
În cel mai recent caz din practica Țuca Zbârcea & Asociații, printr-o hotărâre pronunțată la data de 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării deciziilor de impunere având ca obiect stabilirea unor obligații fiscale principale și accesorii în cuantum de aproximativ 39 milioane lei (aproximativ 8 milioane euro), în urma unei inspecții prin care organele fiscale apreciaseră că sumele acordate șoferilor cu titlu de diurnă ar trebui considerate venituri de natură salarială și, în consecință, ar fi supuse impozitării.
Prin astfel de hotărâri se confirmă un model de bună practică judiciară în analiza condițiilor de legalitate care ar trebui respectate și aplicate de către organele de inspecție fiscală. Mai mult, suspendarea executării acestor obligații fiscale are un impact major asupra stabilității financiare și juridice a operatorilor de transport, fiind executorie de drept. Ca urmare, operatorii vizați sunt apărați și de eventuale măsuri ce ar fi putea fi declanșate de autoritățile fiscale pentru executare silită sau pentru deschiderea insolvenței.
Din echipa Țuca Zbârcea & Asociaţii, care reprezintă clienții în fața organelor fiscale și a instanțelor de judecată în dispute fiscale precum cele de mai sus, fac parte Ioana Hrisafi (Avocat Asociat) și Mihail Petcu (Avocat senior), cu suportul echipei de consultanți fiscali din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații Tax - Ramona Chițu (Tax Director) și Andreea Florian (Senior Tax Manager).
Chiar și în contextul în care se vehiculează adoptarea unei amnistii fiscale cu privire la obligațiile de plată rezultate din recalificarea diurnei în venituri de natură salarială, Țuca Zbârcea & Asociații recomandă operatorilor de transport internațional rutier să se pregătească cu rigurozitate pentru inspecțiile fiscale și să analizeze cu atenție constatările organelor fiscale.
Țuca Zbârcea & Asociații, succes pentru un operator de transport internațional într-un litigiu de 8 mil. E privind recalificarea diurnei în venituri de natură salarială
- Details
- By A.G.
- Hits: 1387
O echipă mixtă de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații și consultanți fiscali ai Țuca Zbârcea & Asociații Tax au asistat și reprezentat cu succes un operator de transport internațional rutier în fața instanțelor de judecată în legătură cu suspendarea executării deciziilor emise de autoritățile fiscale.