Un prim succes al echipei integrate a KPMG Legal & Tax în fața Curții de Apel București într-un litigiu fiscal cu o valoare de peste 10 mil. €

Echipa integrată KPMG Legal (Toncescu și Asociații SPRAL) și KPMG Tax, formată din Vlad Peligrad (Partener KPMG Legal), Călin Dragoman (Senior Managing Associate KPMG Legal), Dragos Doros (Partener KPMG Tax), Alexandru Comănescu (Director KPMG Tax) și Alexandru Tudor (Manager, KPMG Tax) au obținut pentru unul dintre cei mai mari producători, importatori și distribuitori de băuturi alcoolice un important prim succes în fața Curții de Apel București într-un litigiu fiscal cu o valoare de peste 10 milioane de euro.


Hotărârea favorabilă obținută de către KPMG a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materie de clasificare tarifară a unei băuturi alcoolice, față de care autoritățile fiscale au apreciat că este datorată acciza pentru eliberarea acesteia spre consum.

Echipa KPMG Legal (Toncescu și Asociații SPARL) a susținut cu succes faptul că în materie de clasificare tarifară, normele juridice la nivel unional, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, permit adaosul de zaharuri înainte sau după fermentarea produsului, atâta vreme cât produsul finit își păstrează caracteristicile organoleptice.

Importanța acestei concluzii vine și prin prisma faptului că litigiul fiscal a vizat o perioadă în care, în legislația românească, nu există la nivelul Codului fiscal (ci doar în normele de punere în aplicare a Codului fiscal) o prevedere clară, care să fie pusă în acord cu jurisprudența Curții Europene, aspect care s-a realizat abia în anul 2019. Astfel, indiferent dacă în procesul de fermentare, sucului de mere i-au fost adăugate zaharuri, produsul își păstrează caracteristicile organoleptice.

O altă parte importanta a litigiului fiscal a vizat respingerea deductibilității cheltuielilor suportate de către clientul KPMG cu serviciile pentru preluarea obligațiilor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje precum și a obligațiilor de raportare a datelor privind ambalajele și deșeurile de ambalaje prestate de către anumite organisme de transfer de responsabilitate (OTR).

Astfel, întrucât aceste servicii prestate de către OTR-uri erau necesare în scopul desfășurării activității clientului, măsura respingerii deductibilității acestora nu era justificată prin prisma faptului că, prin introducerea pe piața din România a ambalajelor specifice băuturilor comercializate de client, acesta avea obligația fie de a-și asigura în mod propriu activitatea de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, fie de a apela la aceste OTR-uri. În consecință, cheltuielile suportate cu aceste servicii sunt cheltuieli deductibile.

Mai mult, beneficiarii serviciilor OTR-urilor nu trebuie să se asigure ei înșiși de trasabilitatea activității de reciclare a ambalajelor introduse pe piața din Romania, această obligație fiind în sarcina OTR-urilor și în final, a reciclatorilor, lipsa asigurării dovezilor trasabilității activității de reciclare de către beneficiarii serviciilor OTR-urilor neducând la nedeductibilitatea cheltuielilor respective.

Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs în fata Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe parcursul desfășurării litigiului în fața Curții de Apel București, echipa integrată KPMG Legal și Tax a beneficiat de sprijinul continuu al reprezentanților clientului, atât din partea departamentului juridic cât și a departamentului financiar, fiind un efort comun al echipei clientului si echipelor de consultanți fiscali și avocați ai KPMG.

KPMG Legal România (Toncescu și Asociații SPARL), societatea de avocatură afiliată KPMG în România, este o societate de avocatură care se diferențiază în piață prin capacitatea de a oferi servicii juridice ca parte a unor soluții complete, integrate, oferite împreună de specialiștii KPMG, prin utilizarea tehnologiei pentru a asigura eficiența și accesul la cele mai noi și inovatoare soluții și prin calitatea serviciilor sale, asigurată de o echipă de avocați experimentați și specializați.