O echipă de avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), o soluție favorabilă pentru o companie dintr-un grup ce activează în domeniul energiei, ce va duce la recuperarea unui impozit pe profit în valoare de aproximativ un milion de euro pentru companie. Victoria a fost obținută în urma invocării și analizei unui număr semnificativ de aspecte juridice și fiscale privind exigențele procedurale la care este supusă o soluție de desființare a deciziei de impunere, cu obligația refacerii inspecției fiscale, exigențe neobservate de organele fiscale în speța de față.
Ca urmare a unei inspecții, administrația fiscală a stabilit o serie de venituri impozabile la nivelul anului 2012 și a calculat impozit pe profit suplimentar pentru compania reprezentată de Reff & Asociații | Deloitte Legal. Având în vedere incidența prescripției pentru anul 2012, societatea a formulat contestație fiscală. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a recunoscut incidența prescripției cu privire la anul 2012 și a admis contestația, însă a dispus refacerea inspecției fiscale, cerând noii echipe de inspecție să transfere impozitul pe profit suplimentar stabilit în exercițiul financiar imediat următor termenului de prescripție, adică în anul 2013, cu motivarea că provizioanele pentru impozitul pe profit amânat se regăseau în evidența contabilă a societății și în anul 2013. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a motivat că nici starea de fapt fiscală și nici constatarea fiscală nu s-ar schimba astfel.
Echipa de avocați a Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a invocat în fața Curții de Apel București numeroase argumente de procedură în cadrul acțiunii împotriva deciziei de desființare și de refacere a inspecției fiscale, printre care neîncadrarea în cazurile prevăzute de lege pentru desființarea actelor de impunere, urmată de refacerea inspecției fiscale, încălcarea limitelor refacerii inspecției, anularea rezervei verificării ulterioare prin închiderea perioadei fiscale cu privire la anul 2013, nesocotirea principiului unicității inspecției fiscale și al neagravării situației contribuabilului în propria cale de atac etc.
Soluția primei instanțe, de anulare atât a deciziei de desființare cu refacere, cât și a deciziei de impunere cu privire la impozitul pe profit suplimentar aferent anului 2012 pentru care intervenise prescripția, a fost confirmată definitiv de ÎCCJ ca urmare a respingerii recursurilor promovate de organele fiscale.
Echipa de litigii fiscale care a obținut această soluție a fost alcătuită din Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, și Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
„Decizia ÎCCJ are un efect dublu: din perspectivă juridică, ea sancționează conduita nelegală a autorității fiscale, care, profitând de maniera de înregistrare contabilă și de specificul deducerii fiscale a unor venituri cu destinație specială în sectorul energetic, a nesocotit principii esențiale de procedură fiscală. Din perspectivă practică, clientul a recuperat aproximativ un milion de euro în urma unui litigiu care s-a judecat în doar un an și jumătate strict pe aspecte procedurale. Practic, clientul a evitat un litigiu care, judecat pe aspecte de fond, ar fi durat nu mai puțin de patru-cinci ani”, a subliniat Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
„Hotărârile instanțelor restabilesc legalitatea în cauză și asigură o protecție adecvată drepturilor procedurale ale clientului nostru, întrucât confirmă faptul că organele de inspecție fiscală nu pot să deturneze mecanismul refacerii inspecției fiscale pentru a transpune o impunere dintr-un an prescris în următorul an, cu scopul de a atrage sume suplimentare la bugetul de stat”, a declarat Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.