O firmă şi o instituţie financiar-bancară şi-au rezolvat nemulţumirile prin negociere, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) şi nu au mai apelat la instanţă, potrivit unui comunicat al CSALB.
În acelaşi timp, zeci de procese aflate în diferite stadii în instanţe se opresc la cererea consumatorilor sau la recomandarea băncilor, pentru a se soluţiona amiabil, cu ajutorul unui conciliator CSALB. În relaţie cu persoanele juridice CSALB poate soluţiona doar litigii care au ca obiect serviciile/instrumentele de plată sau emiterea de monedă electronică.
Spre exemplu, omul de afaceri Peter Papp planifică o investiţie de aproximativ 1 milion de euro în Harghita însă dintr-o eroare a transferat forinţi în contul de euro. Transferul sumei de peste 100 milioane de forinţi se face prin conversia acesteia în echivalent euro. Premisele unei dispute (alegerea conturilor implicate în transfer) care putea lua calea instanţei au fost dezamorsate în cadrul unei concilieri pentru care ambele părţi au plătit aproximativ 990 de lei.
"Voi face o investiţie mare în Harghita, voi construi o pensiune. Din greşeală am transferat forinţi în contul de euro. Banca a făcut conversia automat, fără să mă anunţe şi la un curs defavorabil, iar din tranşa de transfer pe care o făcusem, pierderea din cauza cursului era de peste 20.000 de euro. Din fericire am găsit înţelegere la BCR şi am reuşit să recuperez 15.000 de euro, după doar două săptămâni de negocieri. Încă un lucru bun a fost că BCR mi-a spus că putem rezolva problema prin intermediul CSALB. Din punctul de vedere al parteneriatului de afaceri, banca a procedat corect faţă de mine", spune Peter Papp, administrator companie.
Mircea Stroe, conciliator CSALB, a explicat că ambele părţi au înţeles din primul moment că o soluţionare favorabilă presupune nişte concesii reciproce. Important este ca astfel de litigii să nu blocheze inutil mecanismele de business. În dinamica unei societăţi este necesar ca litigiile care au la bază neînţelegeri de acest tip să fie rezolvate în cel mai scurt timp, nu să aştepte rezolvarea ani de zile în instanţă. Banii trebuie să circule, nu să stea blocaţi în proceduri administrative şi judiciare din care ar pierde toate părţile implicate.
"Mă bucur că am iniţiat acest proces pentru persoane juridice în relaţie cu CSALB, pentru că este un pas important nu numai pentru companii, dar şi pentru sistemul bancar. Concilierea în sine este un act de eficientizare a relaţiei de business, un act etic pe care toţi ni-l dorim şi, până la urmă, este şi un act de educaţie financiară. Un astfel de proces propus de CSALB eficientizează timpul pe care toţi îl alocăm unor posibile litigii, resursele financiare şi resursele legale. Câştigăm, de fapt, o relaţie pe termen lung cu clienţii noştri şi clienţii se bucură de beneficiile unei astfel de concilieri. Cu toţii trebuie să avem încredere în conciliatori deoarece sunt oameni cu o largă expertiză. Cred că arătăm responsabilitate dacă facem pasul spre conciliere", a spus Dana Dima (Demetrian), vicepreşedinte BCR.
De asemenea, Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de Coordonare al CSALB, a declarat că într-un parteneriat de afaceri se întâmplă şi situaţii ca aceasta, în care banca să se simtă îndreptăţită de lege, iar partenerul de afaceri să se simtă penalizat prea aspru pentru o simplă eroare.
"Practic, concilierea este cea care reuşeşte să apropie şi să împace opiniile divergente ca acestea. Teoretic, CSALB poate concilia şi relaţia dintre persoane juridice încă de acum doi ani, însă unele mecanisme par uneori prea utile ca să fie şi adevărate. Poate de aceea abia acum avem prima conciliere dintre persoane juridice, în România. În cei doi ani de când serviciile noastre se adresează şi persoanelor juridice, Centrul a primit doar 9 cereri de conciliere de la diverse companii. Aproape toate vizează costul creditelor contractate şi nu au ca obiect serviciile/instrumentele de plată sau emiterea de monedă electronică, singurele categorii de speţe pe care le putem supune negocierii, potrivit legii. În acelaşi timp, semnalăm şi o tendinţă care ne bucură: tot mai multe procese dintre consumatori şi bănci încetează, pentru că părţile doresc să se înţeleagă amiabil în cadrul CSALB. Anul trecut au fost 67 de cazuri. Anul acesta, într-o lună şi jumătate, sunt deja 20 de procese oprite din acest motiv. În aceste cazuri, prin hotărârile date în cadrul CSALB s-au restituit diferite sume de bani. Este una din recomandările pe care le-am transmis băncilor la începutul anului: să soluţioneze prin conciliere cât mai multe nemulţumiri ale consumatorilor înainte sau chiar după ce au ajuns în instanţă", spune Alexandru Păunescu.
Prima conciliere dintre o companie şi o bancă, în cadrul CSALB
- Details
- By R.T.
- Hits: 1600
Omul de afaceri Peter Papp planifică o investiţie de aproximativ 1 milion de euro în Harghita însă dintr-o eroare a transferat forinţi în contul de euro. Transferul sumei de peste 100 milioane de forinţi se face prin conversia acesteia în echivalent euro. Premisele unei dispute (alegerea conturilor implicate în transfer) care putea lua calea instanţei au fost dezamorsate în cadrul unei concilieri pentru care ambele părţi au plătit aproximativ 990 de lei.