Echipa de litigii de concurență a RTPR a reușit reducerea unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenței pe piața asigurărilor la finalul anului 2018, de la aproape 8 milioane de euro la sub 500.000, printr-o hotărâre judecătorească ce nu mai poate fi atacată, după respingerea a 3 căi extraordinare de atac exercitate de Consiliul Concurenței și de ANAF.
În paralel cu litigiul pe fondul cauzei (cu privire la existența sau nu a unei presupuse fapte anticoncurențiale) care continuă și în prezent, echipa RTPR a deschis un front separat al contestării executării silite de către ANAF. În esență, specialiștii RTPR au valorificat pentru clientul lor o fereastră de oportunitate deschisă de succesiunea legilor în timp în materia ablațiunii, și anume plata în 15 zile a jumătate din minimul amenzii, aplicabile în materie contravențională. Consiliul Concurenței a fost de asemenea foarte creativ, formulând cerere de intervenție în dosarul de executare silită, iar apoi, după succesul RTPR în căile ordinare de atac, exercitând, împreună cu ANAF, o contestație în anulare și 2 cereri de revizuire, care au fost respinse.
Problema de drept – dacă ablațiunea se aplică sau nu și amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței – a ajuns între timp să fie dezlegată printr-o hotărâre prealabilă chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ulterior legea a fost modificată, în sensul susținut de Consiliul Concurenței, dar aceste dezvoltări nu au mai produs efecte în dosar, pentru că nu pot retroactiva.
„Acesta este un caz cu totul special, care demonstrează că succesul în instanță poate veni și prin alte instrumente legale decât pe căile bătătorite. Am avut norocul să colaborez în acest dosar cu o echipă a clientului extraordinară, care a avut deschiderea de a purta această luptă pe un tărâm juridic nou și cu mai multe minți strălucite dintre confrații mei” a declarat Valentin Berea, coordonatorul practicii de litigii de concurență din cadrul RTPR.
La rândul său, Andrada Rusan, Senior Associate, membru cheie al echipei care a repurtat acest succes, a declarat: „Această victorie de referință ne arată încă o dată că succesul unui demers procesual poate veni în multe forme - singura condiție este deschiderea în a explora în beneficiul clientului, cu imaginație și rigoare juridică, fiecare remediu pe care dreptul pozitiv ni-l pune la dispoziție. Iată că o amendă substanțială aplicată de autoritatea de concurență nu înseamnă stop-joc pentru întreprinderea sancționată, existând pe lângă bătălia pe fondul încălcării și alte fronturi care merită explorate - unele dintre acestea duc până la clarificarea dreptului prin dezlegări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înaltei Curți de Casație și Justiție ori ale Curții Constituționale a României, aplicabile erga omnes pe viitor.”
Echipa RTPR a fost formată din Valentin Berea, Andrada Rusan, Petruș Partene și Filip Marinău, avocați specializați în litigii de concurență, dar a inclus și un specialist un materia litigiilor fiscale, coordonatorul acestei practici în cadrul RTPR, Alexandru Stănoiu. De asemenea, RTPR a colaborat cu o serie de profesori universitari renumiți în materia dreptului constituțional și a contenciosului administrativ, care au analizat incidența ablațiunii contravenționale în materia dreptului concurenței.