O echipă multidisciplinară de avocați specializați în litigii administrative şi comerciale din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut, în urma unor servicii prestate pro bono, o hotărâre prin care Curtea de Apel București a respins definitiv cererea de restituire în natură a unei părți din terenul Spitalului Marie Curie, pe care Asociația Dăruiește Viață a dezvoltat proiectul de extindere și modernizare a unității medicale, pentru a asigura condiții optime de tratare și terapie pentru toți copiii internați în acest spital, investiție estimată la aproximativ 43 de milioane de euro. Obținerea acestei soluții favorabile contribuie așadar la consolidarea acestui amplu proiect din sectorul non-guvernamental (ONG) din România, confirmând drepturile spitalului asupra suprafeței respective.
Acțiunea, formulată de o persoană care pretinde că ar fi moștenitoarea foștilor proprietari, face parte dintr-o serie de litigii complexe, demarate în urmă cu aproximativ trei ani, în care Reff & Asociații | Deloitte Legal reprezintă Dăruiește Viață și Spitalul Marie Curie, cu scopul de a proteja proprietatea terenului administrat de unitatea medicală, precum şi valabilitatea autorizațiilor de construire privind extinderile şi modernizarea spitalului de copii, construit ca urmare a demersurilor de strângere de fonduri inițiate de către asociație.
Echipa de litigii care a asigurat obținerea soluției a fost coordonată de Ana Galgoțiu-Săraru, Senior Managing Associate, şi le-a mai inclus pe Anca Belciu, Senior Associate, şi Alexandra Tuţă, Associate. La pregătirea strategiei procesuale și a apărărilor invocate cu succes în fața Curții de Apel București a contribuit și expertiza juridică în drept imobiliar oferită de avocații Maria Nițulescu, Managing Associate, Diana Stan, Managing Associate, şi Ioana Georgescu-Mureșanu, Managing Associate, din cadrul practicii de drept imobiliar, coordonate de Irina Dimitriu, Partener.
„Pentru noi, este o onoare că am avut oportunitatea de a contribui la demersurile extraordinare ale Asociației Dăruiește Viață pentru modernizarea Spitalului Marie Curie, iar eforturile noastre au fost încununate de soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, prin care Spitalul Marie Curie a obținut confirmarea definitivă a dreptului de administrare asupra terenului pe care a fost realizată investiţia. Soluţia reconfirmă şi competențele remarcabile ale echipei noastre de litigii și ale colegilor din practica de consultanţă în disputele imobiliare”, a declarat Mihnea Galgoţiu-Săraru, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal și coordonatorul practicii de litigii administrative și comerciale.
„Construcția unui spital și a tuturor facilităților necesare presupune provocări dintre cele mai diverse. Totuși, apariția unei cereri de restituire a terenului aferent construcției a fost cu adevărat una dintre marile provocări, pentru că ar fi putut pune probleme serioase proiectului. Colaborarea cu Reff & Asociații | Deloitte Legal ne-a ajutat în două moduri: sentința finală în favoarea spitalului obținută recent, iar, până în acest moment, în timpul procesului de judecată, încrederea în profesionalismul avocaților ne-a dat siguranța să mergem înainte cu investiția și să nu blocăm proiectul. Copiii, părinții și personalul medical care vor putea să beneficieze în curând de acest spital sunt marii câștigători din această colaborare dintre Dăruiește Viață și Reff & Asociații | Deloitte Legal”, a declarat Oana Gheorghiu, Vicepreședinte, Dăruiește Viață.
Practicile de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal reunesc 25 de avocați ce beneficiază de colaborarea cu profesioniști din toate ariile de practică din cadrul reţelei Deloitte, inclusiv consultanţi fiscali şi financiari, experți tehnici şi în soluţii de digitalizare. Astfel, echipele multidisciplinare pot acoperi toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.
Practica de drept imobiliar din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal beneficiază, la rândul ei, de peste 15 ani, de o largă recunoaștere (inclusiv în clasamente internaționale, precum Legal 500) drept una dintre cele mai importante echipe de avocați specializați în acest domeniu, oferind asistență juridică în multe dintre cele mai mari și mai complexe tranzacții și dezvoltări imobiliare din România, deseori considerate de presa de specialitate „tranzacția anului”.
Dăruiește Viață este una din principalele organizații non-guvernamentale care acționează pentru reformarea sistemului medical românesc. În cei peste zece ani de activitate, asociația a reușit să reunească peste 500.000 de donatori sub un deziderat comun, acela al garantării unor servicii moderne, atât prin edificarea de unități medicale și modernizarea de infrastructuri, cât și prin desfășurarea de activități concertate de lobby și susținere pentru implementarea unor politici publice sustenabile și centrate asupra nevoilor beneficiarilor primari ai sistemului de sănătate - pacienții și cadrele medicale. Investiția totală realizată în mai mult de zece ani de activitate de Dăruiește Viață pentru concretizarea direcțiilor de acțiune asumate se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro.